Sfarsitul lumii din Era Pestilor

Era Pestilor si sfarsitul lumii acesteia

Fiindca tocmai am prezentat, intr-un articol recent al blogului despre sfarsitul lumii 2012, ce anume sunt epocile astrologice si cum se anunta a fi Era Varsatorului in care ne pregatim sa intram, daca nu cumva am inceput-o deja, ar fi binevenit sa aruncam o privire si peste perioada care tocmai se incheie, o privire peste lumea marcata de semnul constelatiei Pestilor, al carei sfarsit va veni cu siguranta, fie ca il vom resimti mai mult sau mai putin intens.

Semnul Pestilor este definit de idealurile iubirii si credintei, astfel ca omenirea, de-a lungul acestei epoci astrologice, a avut nevoie sa-si manifeste si sa-si dezvolte, in primul rand, tocmai aceste coordonate spirituale, pentru a putea evolua.

Nevoia de a atinge atat iubirea universala, ca principiu al Pestilor, cat si puritatea specifica semnului complementar al Fecioarei, a fost forta motrice din spatele actiunilor umane ale ultimelor doua milenii. Ca o intarire a dualitatii zodiei Pestilor, omenirea a reusit deopotriva sa se apropie si sa se indeparteze de aceste idealuri.

Dar, chiar si cu un pret scump platit deseori, lectiile invatate in aceasta epoca au fost esentiale pregatirii pentru noua Era a Varsatorului, asa cum am caracterizat-o deja, definita de cunoastere si independenta, intr-o noua spiritualitate ce se va naste la sfarsitul lumii astrologice a semnului de apa.

Credinta monoteista crestina, idealul Pestilor

Doi pesti, unul inotand inspre dreapta, celalalt inspre stanga, uniti intre ei printr-un fir pe care il tineau in gura. In cercuri oculte, acesta se spune a fi semnul esoteric, desenat de insusi Iisus, care a definit crestinismul timp de doua mii de ani.

Cum se considera deja, din punct de vedere astrologic, exista o legatura clara intre venirea lui Iisus si inceputul Epoca Pe┼čtilor; practic, Hristos a avut, printre altele, rolul de a inaugura noua era . Ca dovada, simboluri legate de pesti si de apa, pot fi intalnite frecvent in Evanghelii.

Deasemenea, insesi idealurile crestine se subscriu celor ce apartin zodiei Pestilor: iubire, credinta, compasiune, putere de sacrificiu, generozitate si spiritualitate. Astfel, crestinismul se dovedeste, prin excelenta, o religie si o coordonata esentiala a semnului Pestilor, semn ce se pregateste de sfarsitul lumii si al dominatiei sale.